Despre sculptură , pe scurt…

Sculptura este o artă a volumelor în spaţiu care încearcă să atingă coarda sensibilă a persoanelor umane prin expunerea spaţială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual cât şi pe cale tactilă. Aparent, sculptura se adresează văzului, dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din păcate, nu putem întotdeauna atinge o sculptură, aşa cum ar fi firesc, dar putem cu uşurinţă compensa convenţiile sociale de privire de la distanţă a pieselor de sculptură prin vedere, ce are remarcabila proprietate de a transmite la creier şi tridimensionalitatea obiectelor, întrucât vederea umană este stereoscopică.

    Despre sculptori şi modul în care ei s-au exprimat sculptând, în sensul ideii "clasice" de sculptură, folosind materiale naturale precum lutul, piatra şi lemnul, cât şi despre sculptorii moderni şi contemporani, care adaugă noi faţete noţiunii de sculptură, prin folosirea unor materiale inedite, se poate scrie la nesfârşit.

    Despre materialele de sculptură, folosite de-a lungul timpului

    Sculptorii au căutat, de cele mai multe ori, să creeze opere de artă care să dureze foarte mult în timp, lucrând astfel cu materiale durabile și uneori, chiar scumpe, precum bronzul și piatra (marmură, calcar, porfir și granit). Cele mai rare sunt sculpturile realizate din metale prețioase, precum aur, argint, jad și fildeș, iar cele mai des întâlnite materiale folosite de artiști sunt, desigur, cele mai ieftine și care se găsesc, de obicei,din abundență, în stare naturală. Printre materialele cel mai des folosite se numără sticla, lemnul de esență tare, teracota și alte ceramice, dar și metale care pot fi turnate, precum aliajul de cositor și plumb, sau zincul.

    Sculptura, în forma ei finală, este, de obicei, pictată,însă în timp, vopseaua dispare, necesitând restaurări periodice. Vopselurile se aplică sub diverse formule și compoziții, precum tempera, pictura în ulei, aurire, var, aerosoli și smalț.

    Modernismul în sculptură a adus cu sine folosirea unor materiale neconvenționale, precum sticle goale, părți de automobile și scule metalice (Jim Gary), cadre de bicicletă (Pablo Picasso) sau elemente naturale, vii. În ultimii ani au devenit deja faimoase celebre sculpturile în gheață, nisip și sticlă subțire, fină.

    Există numeroase tipuri de sculpturi, printre care enumerăm:

    - sculpturi care se susțin singure și care sunt înconjurate din toate părțile de aer, fiind prinse la bază de un stativ. Acest tip de sculptură poate fi văzut din orice unghi;

    - sculptura prin sunet (formă de artă care utilizează proprietățile sunetului de a transmite mesajul artistului creator);

    - sculptura prin lumină (diverse surse de lumină, elaborat aranjate și direcționate, creează împreună efecte vizuale tridimensionale impresionante);

    - realizarea bijuteriilor (pot fi create obiecte mici, ornamentale, de mare valoare artistică, prelucrând, în general, metalul și piatra prețioasă);

    - sculptura în relief (sculptura rămâne atașată de fundal);

    - sculptura chinetică (se bazează pe efectele deosebite create de diverse elemente aflate în mișcare. Părțile componente ale sculpturii sunt detașate una de cealaltă, având fiecare o mișcare uniformă, controlată, care creează impresia vizuală de întreg);

    - sculptura arhitecturală (acest tip de sculptură, care este în relief, de cele mai multe ori, ornamentează artistic clădirile din oraș).

   

   Sculptura în piatră

    Sculptura în piatră este opera unui sculptor care cu ajutorul dălţii, ciocanului şi cuţitului, modelează piatra după un model original sau după o anumită schiţă. Materialul folosit pentru sculptură poate fi alcătuită din diferite roci sau minerale ca marmură, bazalt, granit, diorit, alabastru, jad etc.

   

   Istoric

    Deja în epoca de piatră omul a început cioplirea pietrei sau oaselor pentru a făuri unelte sau arme pentru vânat. Ulterior această ocupaţie s-a perfecţionat căutându-se a se obţine din piatră diferite forme estetice. Faraonii din Egiptul antic lasă să fi cioplite figurine pe mormintele lor din diferite pietre preţioase ca lapislazuli şi jasp.

    În lumea antică era folosit ca daltă o piatră mai dură ca de exemplu dioritul, translatarea blocurilor mari de piatră se făcea prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor blocuri masive de piatră pentru a obţine fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv şi turnare de apă rece pe piatra fierbinte. Ulterior această metodă a fost înlocuită prin folosirea explozivilor.

    În Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmură care erau aproape identice corpului uman. În Orientul Îndepărtat s-au realizat sculpturi în general din jad, fildeş şi bronz. Sculpturile prezentau şi animale dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul, elefantul şi tigrul. In evul mediu sculptura a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.

   

   Clasificare

    După tehnica de realizare, sculpturile în piatră se împart în două mari categorii:

    • libere sau rotunde, denumite şi a tutto ronda sau ronde-bosse

    • adosate sau în relief

    Sculpturile libere permit privirea lor din orice direcţie.

    Sculpturile adosate nu pot fi privite decât dintr-o direcţie impusă, de obicei frontal. Convenţional ele sunt subclasificate în trei categorii, în funţie de înălţimea reliefurilor faţă de fondul general al suportului în care sunt săpate.

    • relief înalt sau altorelief - volumele acestora sunt foarte proeminente.

    • relief moderat sau basorelief

    • relief plat sau sculpturi în champleve sau în meplat - volumele nu depăşesc nivelul suportului, fiind profilate în masa acestuia prin excizarea superficială a suprafeţelor înconjurătoare.

    Nu se poate vorbi despre sfaturi generale în sculptura luată ca un întreg, căci fiecare material de lucru presupune atât o tehnică specifică de lucru și instrumente diferite de prelucrare, cât și un mod fundamental diferit de a înțelege materialul în toată complexitatea sa.

    Înainte de a trece efectiv la lucru, un sculptor studiază cu atenție materialul, îl ascultă, îl citește ca pe o carte deschisă și îi simte întreaga profunzime, pentru ca mai apoi să îl prelucreze.